Papa Francisc cere o nouă ordine economică mondială și denunță „noul colonialism” al agențiilor care impun programe de austeritate

Papa Francisc cere o nouă ordine economică mondială și denunță „noul colonialism al agențiilor care impun programe de austeritate
Publicat: 10/07/2015, 17:39
Actualizat: 07/04/2019, 23:28

În unul dintre cele mai lungi, pasionale și cuprinzătoare discursuri ale pontificatului său, Papa de origine argentiniană a cerut de asemenea iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică față de amerindieni în cursul „așa-numitei cuceriri a Americii”.

El a denunțat goana după bani și a apreciat că țările sărace nu ar trebui reduse la furnizori de materii prime și forță de muncă ieftină pentru țările dezvoltate.

Francisc a făcut aceste afirmații în fața participanților la a doua reuniune mondială a mișcărilor populare, la care participă organizații ale oamenilor de la marginea societății, inclusiv săraci, șomeri și țărani care și-au pierdut pământurile. El a precizat că susține eforturile lor de a obține dreptul elementar la pământuri, locuințe și muncă.

Discursul său a fost precedat de cel al președintelui bolivian Evo Morales, care purta o jachetă cu imaginea liderului revoluționar argentinian Ernesto „Che” Guevara. Acesta a fost executat în Bolivia în 1967, de trupe boliviene susținute de CIA.

„Să nu ne fie frică să spunem: vrem schimbare, o veritabilă schimbare”, a spus Papa, denunțând un sistem care „a impus mentalitatea profitului cu orice preț, fără grijă față de excluziunea socială sau distrugerea naturii”.

Atacurile anterioare ale Papei la adresa capitalismului au fost criticate aspru de politicieni și comentatori din Statele Unite, unde urmează să efectueze o vizită în septembrie.

Suveranul Pontif a lansat de asemenea un atac care viza aparent organizații monetare internaționale precum FMI și politicile de ajutor pentru dezvoltare ale unor state dezvoltate.

„Nicio putere nu are dreptul să priveze oamenii de exercițiul deplin al suveranității lor. De fiecare dată când fac acest lucru, vedem apariția unor noi forme de colonialism care prejudiciază serios posibilitatea păcii și justiției”, a precizat el.

„Noul colonialism ia diferite forme. Uneori apare ca influența anonimă a mamonului: corporații, agenții de creditare, unele tratate de liber-schimb și impunerea unor măsuri de austeritate care întotdeauna strâng cureaua muncitorilor și săracilor”, a afirmat Papa, care săptămâna trecută a cerut autorităților europene să păstreze demnitatea umană în centrul dezbaterii privind criza economică din Grecia.

„Vă spun cu regret: multe păcate mari au fost comise împotriva popoarelor native din America în numele Domnului”. „Cer iertare cu smerenie, nu doar pentru păcatele Bisericii, ci și pentru crimele comise împotriva popoarelor native în cursul așa-numitei cuceriri a Americii”.

Papa Francisc a ținut acest discurs la finalul vizitei sale în Bolivia, unde a sosit miercuri. Vineri, el va merge la închisoarea boliviană Palmasola, cunoscută pentru violențe, după care va pleca în Paraguay.

Francisc a fost uimit miercuri seara când a primit de la Morales unul dintre cele mai neobișnuite cadouri: o sculptură din lemn care înfățișează secerea și ciocanul – simbolul comunismului – iar pe ciocan figurează imaginea lui Iisus răstignit.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Ce s-a întâmplat în culise după episodul negru de pe Național Arena, la concertul trupei...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei....
„M-am simțit urmărită”: China a montat cronometre în toaletele publice pentru femei dintr-o destinație turistică...
O badantă de 27 de ani din Italia a fost arestată după ce a căutat...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ți se rupe sufletul! Mesajul sfâșietor transmis de fiul Ancăi Molnar după decesul mamei sale:...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Americanii ştiu numărul soldaţilor pe care Rusia i-a pierdut în războiul din Ucraina
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
Se DEMOLEAZĂ. Reguli noi pentru proprietarii de teren și clădiri: Să dispară!
Un nou tip de serviciu militar în România. Cine se încadrează
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Discuția dintre Rebecca și Antoni! Concurenta încearcă să-l asigure pe partenerul său că nu l-a...
Chris Martin, dezamăgit de reacția românilor: "Poate nu înțelegeți ce fel de oameni aveți în...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de...
Chris Martin, cea mai sexy vedetă vegetariană din lume
×